Cu siguranță, nimic nu este întâmplător în lume…
Prima notificare pe care am văzut-o dimineață de la Facebook, mă anunța de acest episod live, cu Oprah și… Echart Tolle
… iar puțin mai târziu, când am deschis gmail-ul, primul email îmi aducea la cunoștință faptul că învățătorul spiritual Eckhart Tolle va susține începând din 13 mai, un curs GRATUIT de 5 lecții, subtitrat în limba română. Titlul, «Rămâi conștient în fața adversităților»
Nu știu dacă i-ai citit vreuna dintre cărți, dar pe mine „Puterea prezentului” , una dintre cărțile sale traduse în limba română m-au marcat foarte mult.
Așa că dacă dorești să te înregistrezi și tu la acest curs o poți face dând click pe imaginea de mai jos sau accesând link-ul acesta 👉 https://bit.ly/2Wjri7S
Pentru că Eckhart Tolle vrea ca experiența românilor la acest program să fie una cât se poate de pură acest program va avea subtitrare – nu va fi dublat.
Click pe imaginea de mai jos și înscrie-te la PRIMUL curs GRATUIT cu Eckhart Tolle subtitrat în limba română.
Cele 4 Legi Ale Puterii Unui Antreprenor
10 Principii pentru a conduce o afacere de la distanta… EFICIENT
TOTUL DESPRE STRIPE! ACUM SI IN ROMANIA
AVERTISMENT!!! ATENȚIE LA BANII DE PE CARD!!!
Tony Robbins’s Message: Living In Uncertain And Pandemic Times…