One Day Wealth Mastery Exclusive Mastermind cu NIK HALIK

Bucuresti - 22 Septembrie 2018

Pe 22 Septembrie, excentricul om de afaceri Nik Halik, cel poreclit Miliardarul Alchimist, va fi in București unde va susține un Mastermind Exclusiv de o zi intitulat, One Day Wealth Mastery.

Nik a mai fost in România de câteva ori, iar de la el am învățat că în viața unui om există două zile importante: ziua în care se naște și ziua în care își dă seama de misiunea pe care o are de îndeplinit în scurta existență pe această frumosă și misterioasă planetă numită, Pământ.

Te salut,

Sunt Adrian Iacob și vreau să îți împărtășesc în câteva cuvinte povestea lui Nik Halik, un... alfel de miliardar căruia îi place să se bucure de viață in stilul lui Richard Branson și a cărui carte de vizită nu ar putea cuprinde toate domeniile în care Nik a activat: chitarist, trainer, strateg, antreprenor, astronaut, scafandru, alpinist si scriitor... iar acestea sunt doar câteva dintre activitățile cuprinse în cei 49 de ani de existență. 

Am avut ocazia să îl cunosc pe Nik în urmă cu exact 10 ani, când a venit pentru prima oară în România și a susținut un mastermind intensiv de 2 zile, într-un cadru restrâns, la Constanța... 

Am fost pozitiv impresionat atunci de atitudinea lui Nik Halik, o prezență simplă, fără mofturi și fițe, o personalitate pozitivă, echilibrată care se adresa într-un mod direct, fără alambicări gratuite. Am descoperit atunci un om ca noi toți dar cu o mentalitate mult diferită, o gândire strategică, pozitivă, plin de un entuziasm de care nu poți să nu te molipsești. 

Am aflat și învățat de la Nik foarte multe lucruri care aveau să-mi influențeze gândirea și viitorul....

Cine este Nik Halik?

Născut în Australia din părinți emiganți de origine grecească, Nik Halik este, de altfel, unul dintre cei mai tineri multimilionari care, la doar 20 de ani, acumulase o avere impresionantă, în urma investiilor imobiliare si bursiere.

... Copilul de 8 ani Nick Halik, datorită unor probleme grave de sănătate, nu a putut merge la școală...

Și astfel, petrecându-și foarte mult timp în casă  a început să citească colecția de enciclopedii Britannica (29 volume). Practic, Encyclopædia Britannica i-a fost primul său mentor!

Într-o bună zi, privind la fereastră copiii antrenați în tot felul de jocuri, încărcat de durere pentru că dorea să fie normal ca ei, s-a așezat la birou, a luat ceva de scris și pe o bucățică de hărtie care a devenit celebră, a început să își schițeze zece dorințe... 


...Una dintre dorințe era să zboare în spațiu, alta să devină astronaut, o alta să călătorească în peste 100 de țări, să alerge cu taurii în Spania, să escaladeze cele mai înalte vârfuri muntoase, să devină milionar, să devină un star de rock'n roll...

Practic, dorințele lui Nik erau aproape aceleași pe care le avem cu toții în copilărie...

Doar că, spre deosebire de majoritatea dintre noi, Nik a început să „lucreze” la îndeplinirea dorințelor sale pe care le-a transformat în obiective!

Acum, în mod firesc, o să mă întrebi acum ce a urmat... :)

...În tinerețe a ajuns să fie rock star, multă lume cunoscându-l azi ca „fostul chitarist al grupului Big Deal, din Melbourne” - Dorința 10!... 

... A început apoi să învețe trading și cu $5.000 împrumutați și în 2001 a înființat FFI - Financial Freedom Institute (Institutul de Libertate Financiara) - astăzi, unul dintre cele mai mari Institute de Educație Financiară din Australia. Ulterior a mai înființat o companie financiară intitulată, Money Masters Global.

În luna aprilie 2018, Nik a acordat un interviu rennumitei publicații FORBES, de unde aflăm că grupul său de companii a avut până acum un impact pozitiv în viața a peste 1 milion de oameni, din peste 51 de țări.

În afară acestor companii pe care le deține, Nik Halik este, de asemenea, stakeholder (acționar) în numeroase companii din întreaga lume, printre care Vertex Media, o companie de producție de televiziune și film de la Hollywood. Deasemeni, Nick este un Angel Investitor activ și consultant strategic pentru mai multe start-up-uri tech din S.U.A.

Averea dobandită i-a permis lui Nik să își împlinească dorințele din copilărie și să își satisfacă setea de aventură... Astfel, nu s-a dat inapoi de la nici o extravaganță menită să îl poarte către alte civilizații sau către alte timpuri.

... Iată câteva din aventurile sale excentrice (multe regăsindu-se în lista dorințelor din copilărie), aventuri care au luat-o înaintea faimei de bun strateg financiar, și care i-au adus și mai mulți admiratori...

  • Sa scufundat aproape 10 kilometri pentru a ajunge la Titanic (fiind unul dintre primii exploratori care s-au incumetat să facă asta) - Dorința 6!
  • A escaladat patru dintre cei mai inalți munti ai lumii, printre care Aconcagua, și vârful Everest, acoperișul lumii - Dorința 7!
  • A plătit peste 30 milioane de dolari pentru o calătorie în spațiu, în cadrul unui program spatial rusesc - Dorința 2!
  • Este primul civil certificat ca astronaut din Australia, devinind primul explorator spatial privat după ce sa pregăti în Rusia, la Centrul Spațial de Pregătire al Cosmonuților „Yuri Gagarin” - Dorința 3!
  • Și-a petrecut o noapte singur în piramida lui Kheops de la Giza, în căutarea unor răspunsuri despre viață, trecere prin lume și despre eventualitatea unei vieti urmatoare;
  • A trait în mijlocul unui grup de beduini tuaregi;
  • A participat la o expediție în Antarctica;
  • S-a angajat ca vânător de tornade, aproape un sport national in Statele Unite​
  • A coborât la 450 metri în craterul unui vulcan la 1,700 grade Fahrenheit, în Pacificul de Sud, unde a petrecut o noapte.

Între aceste pregătiri ale aventurilor care îi mențin adrenalina la nivel ridicat, Nik își face timp și pentru pământenii care doresc să “guste” rețeta succesului. Astfel că nu a renunțat la activitatea sa de trainer, susținând, destul de rar ce-i drept, workshop-uri și mastermind-uri pentru freelanceri și antreprenori precum cel pe care îl va susține pe 22 Septembrie la București. 

...Și tot printre picături, Nik Halik a scris și două cărți, ajunse best seller, The Thrillionaire: Make Your Life and Epic Extraordinary Adventure (a cărei prefață este scrisă de Bob Proctor) și 5 Day Weekend: Freedom to Make Your Life and Work Rich with Purpose

Foarte pasionat să își împărtășească din experiențele sale personale și să le arate și altora calea către prosperitate, libertate financiara și o viață plină de succes, va reveni la București, după amânări repetate (normal justificate având în vedere calendarul său). 

...Nu este un secret faptul că acest lucru se datorează unui mic grup de antreprenori (printre care mă număr și eu), care și-au asumat în mod stoic inițiativa de a-l re-aduce pe Nik Halik, din nou în România. 

Și în final, au reușit!

Personal, nu prea îmi place să folosesc cuvinte mari, însă, vei vedea și tu cum dupa o zi petrecuta cu Nik vei avea o perspectivă complet diferită asupra vieții și te vei îmbogăți cu mult mai multe resurse pentru a-ți urma și împlini visele și dorințele...

...Vei simți, pe propria piele, cum Nik te va familiariza cu principiile pe folosite de oamenii cei mai bogati (2% din populație), iar asta într-un mod în care să înțelegi singur că acest nivel este unul accesibil oricui are răbdarea și perseverența să facă ceea ce trebuie pentru a ajunge și el bogat.

De asemeni, vei învăța de la Nik cum să evadezi din lumea în care muncești pentru bani, către lumea în care banii muncesc pentru tine - sunt doua lumi diferite care se pot întrepătrunde, iar de cele mai multe ori oamenii se blochează tocmai între aceste două lumi.

... Și nu în ultimul rând, pe 22 septembrie, vei înțelege și tu cum să profiți de pe urma economiei globale actuale și a faptului ca pentru întreprinzători și freelanceri granițele, între majoritatea statelor, nu mai sunt relevante.

... Aș mai putea continua vorbindu-ți despre Nik încă două zile fără oprire, pentru că viața lui Nik Halik este precum lectura sa din copilărie, o întreagă enciclopedie...

Astfel că, mai înainte de ați recomanda la modul cel mai insistent să îți rezervi chiar acum un loc în sală pentru a afla secretele succesului personal si financiar de la o persoană care chiar le-a atins, te invit să urmărești două scurte interviuri...

Unul cu Adrian Niculescu, omul care iată, reușește să îl aducă pe Nik pentru a doua oară în Romania și, al doilea, chiar cu Nik Halik, intervievat cu acea ocazie de Luana Ibaka și din care vei afla câte surse de venit are Nik Halik...

Află ce l-a determinat pe Adrian Niculescu să facă tot posibilul pentru a-l aduce pe Nik Halik în România, A doua oară...

Urmărește interviul integral cu Nik Halik (12,54 min) realizat de Luana Ibaka...

La final, vreau să îți mai spun ceva...

Toți cei care mă cunosc (și nu sunt puțini!), știu că am fost mereu un om sincer... Astfel că și cu tine vreau să fiu la fel ...

Acest eveniment nu este pentru oricine și, bineînțeles, nici pentru tine daca TU nu îți dorești mai multe împliniri și realizări pentru viața personala si cea profesională și nu în ultimul rând...

... dacă nu cunoști limba engleză! 

Pentru că evenimentul live va fi în limba engleză (fără traducere) - vestea cea rea!

Vestea bună este că varianta online (Pachetul Audio & Video Recording) va fi subtitrat! 

Având în vedere și acest motive este mai bine sa te oprești aici și să rămâi această poveste frumoasă a unui om ca și tine care în mai puțin de 50 de ani a reușit să își croiască viața așa cum și-a dorit-o, de mic. Sau...

Da! Acest Mastermind de o zi este pentru tine dacă:

  • Lucrezi într-o corporație și vrei sa te apuci de un business pe cont propriu, renunțând la siguranța salariului lunar (dar și la limitările date de acesta) pentru a te arunca în lumea dură a antreprenoriatului;
  • Ești manager într-o companie, vrei să avansezi in ierarhie și realizezi că dacă vei reuși asta, vei avea de plătit un preț foarte mare în sensul că nu vei mai avea timp pentru nimic altceva;
  • Ești antreprenor, muncești deja 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, 365 zile pe an și simți că bați pasul pe loc și nu ajungi nicăieri (Stai liniștit, nu ești singurul care simte asta și trebuie să ieși din acest spațiu cât mai rapid).
  • Esti un profesionist desavarsit, lucrurile merg foarte bine profesional insa nu ai viata personala, incerci sa investesti surplusul de bani pe care il ai dar in general iesi in pierdere si nu intelegi cum oamenii de success despre care tot citesti o pot duce atat de bine si ai vrea sa afli cum sa procedezi sa ajungi ca ei.
  • Iti doresti sa devii milionar altfel decat prin a te transforma intr-un politician corupt, tu vrei sa ajungi milionar prin activitati profesionale si afaceri care aduc valoare si investitii profitabile.
  • Doresti sa investesti in monezi virtuale, în Bitcoin si nu stii de unde sa o apuci.
  • Ai auzit ca 2% din oameni au 98% din banii, afacerile si asset-urile de pe pamant si ca restul de 98% din oameni isi impart ce ramane (2%). Ai auzit si vazut ca majoritatea antreprenorilor raman de fapt saraci si stii ca exista cai prin care sa ajungi si tu in cei 2% care au 98%.
  • Te simti incorsetat de rate si obligatii, nu ai cum sa fabrici mai mult timp si traiesti cu speranta ca maine va fi mai bine. S-a schimbat ceva major in ultimii 2-3 ani?
  • Poti investi ACUM 100 - 200 eur in dezvoltarea ta personala si in viitorul tau in loc sa ii arunci intr-un club de noapte.
  • Stii ca daca vrei sa ai success trebuie sa-ti doresti asta asa cum iti doresti sa poti respira. De asemenea stii ca succesul inseamna viziune, munca, perseverenta, "blood, sweat and tears" si esti pregatit sa faci tot ceea ce tine de tine pentru a reusi. Si mai ales stii ca fara mentori care sa te inspire drumul va dura mult mai mult si este posibil sa nu ajungi niciodata la succes.


Să știi că Nik Halik nu este nici pe departe teoreticianul pe care il intalnesti ades la cele mai multe evenimente de dezvoltare personala, care vorbește din cărți sau din experiența altora și care, foarte rar, atinge sau ajunge să atingă și în viața reală, succesul de care tot povesteste...

Chiar la acest moment, Nik are patru rezidente: Hollywood Hills - Los Angeles, South Beach - Miami, Australia si Insulele Grecesti. Experienta lui de peste 27 de ani ca investitor si antreprenor sunt sursa pentru dedicarea lui și garanția care să te inspire și pe tine să atingi libertatea financiară pentru a trai o viață lipsită de griji și plină de realizări și de împliniri.

Comunitatea Entrepreneurs in Romania are peste15.000 de membri activi...

Iar noi avem disponibile DOAR 100 de locuri disponibile!


... Tinând cont de acest aspect, în CEL MAI RĂU scenariu posibil, mai puțin de 1% din membrii noștri activi pot veni.
Biletele odată vândute, această ocazie va zbura pentru totdeauna... (poate că peste 3-4 ani, va mai reveni Nik în România)

Astfel încât, dacă simți și știi că trebuie să fii acolo la întâlnirea cu Nik Halik...
Dacă ȘTII și tu că ești la o doar la o decizie distanță de împlinirea viselor pe care le porți (poate din copilărie!)...
Și dacă ești pregătit (sau pregătită) să faci un salt cuantic către o viață împlinită...

Atunci, rezervă-ți un loc chiar acum! Mâine s-ar putea să fie prea târziu!

Îți multumesc și sunt entuziasmat de pe acum pentru că ne vom întâlni în sală!

P.S. Aproape era să uit să menționez că până pe 1 septembrie în perioada „early bird”, prețurile sunt cu 30% mai mici decât tariful real.  Așa că ACUM este cel mai potrivit moment să îti rezervi locul. 

P.P.S. După ce ai citit povestea lui Nik... după ce ai urmărit cele două interviuri... trebuie să admiți că acest eveniment nu va fi DOAR un „alt eveniment” în puzderia de evenimente care există... 

Pentru că acest eveniment nu va fi DOAR despre cum poți să faci avere... ci despre cum poți deveni bogat și împlinit astfel încât să reprezinți un MODEL de viață pentru alții. Așa cum reprezință Nik!   

Și nu uita... Dumnezeu ne-a înzestrat pe toți cu câte un dar - Nik vine la București pe 22 Septembrie pentru a te ajuta să-l amplifici! 

P.P.P.S. Platforma de plata in care sunt generate link-urile butoanelor de mai jos este lucreaza cu lire sterline si converteste sumele in lei la cursul interbancar al zilei. Plata pentru aceste link-uri se poate realiza prin credit sau debit card Visa, Mastercard, etc. Biletul este trimis pe mail in 24 ore dupa achizitionarea biletului. Biletele se pot achita prin Paypal, Revolut, Ordin de Plata, Card, BTC, ETH sau CloudCoin.

REGULAR

97 eur/ 87 £

  • Acces Mastermind
  • Coffee break (masa de prânz nu este inclusă!)
  • Accesul la înregistrarea evenimentului și la platforma online
  • Acces Wi-Fi super-rapid

(Locuri libere rămase: 67)

AUDIO & VIDEO RECORDING 

(Pentru cine nu poate participa fizic la evenimentul LIVE)

47 eur/ 42£

  • Acces online la înregistrare și înregistrarea completă, audio și video subtitrată

(Acces online la înregistrare: 148)

Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări...

* Care este data exactă de desfășurare a Mastermind-ului cu Nik Halik?
Înscrierile și rezervarea de bilete a început pe 15 August, iar evenimentul va avea loc pe 22 Septembrie, la București. Check in-ul se face intervalul 07:30 - 09:00 iar durata evenimentului va fi până în jur de ora 18:00. 

* Care este locația exactă a evenimentului?
Fiind un eveniment exclusivist, locația Mastermind-ul va fi comunicată persoanelor care doresc să participe în privat, telefonic sau pe e-mail.

* Poate participa oricine la acest Mastermind?
În principu, DA, dar mai înainte este bine să vizionezi cele două video-interviuri și să citești cu atenție toată povestea lui Nik pentru a vedea dacă într-adevăr, merită să îți irosești timpul și banii.

* În cazul în care mai vreau să îmi aduc echipa, pot beneficia de o Ofertă Specială de Grup?
Da! În cazul unor grupuri de 3-10 persoane se pot face Oferte Speciale prin care să beneficiezi de reduceri de preț. Pentru a afla mai multe detalii despre aceste oferte trimit un mail la office@entrepreneursinromania.org sau, pentru eficiență, sună acum la,  0040 725 388 605 (România) sau 0044 7908045387 (UK) 

* Se asigură traducerea din limba engleză?
Din păcate, susținerea evenimentului live este DOAR în limba engleză. Traducere va fi disponibilă doar la varianta online,  achiziționată de cei care cumpără doar varianta online și, bineînțeles ca BONUS, celor care achiziționează unul dintre cele două tipuri de tichete live.

* Se asigură refund dacă se întâmplă ceva?
Din păcate, nu se asigură refund! Singurul mod în care poți recupera suma investită într-un bilet este prin transfer nominal cu condiția să transmiți această solicitare la office@entrepreneursinromania.org

* Ce ținută ar trebui să abordez?
Ținuta recomandată pentru eveniment este una casual. Temperatura sălii în care va avea loc evenimentul va fi reglată prin aer condiționat, astfel încât ia în considerarea să ai o jachetă, pulover sau bluzon în tine.

* Alte întrebări?
Pentru orice alte întrebări trimite un mail la office@entrepreneursinromania.org sau, pentru eficiență, sună la,  0040 725 388 605 (România) sau 0044 7908045387 (UK) 

Copyright AISUCCES.ro@2018