„Sunt terminat!”

Shares

Cât de mult s-a schimbat de-a lungul anilor plăcerea de a cumpăra?

De câte ori ți-ai spus în ultima vreme seara, când ai ajuns acasă, „Sunt terminat!”? Probabil că din ce în ce mai des, nu-i așa?…

Adevărul este că… trăim niște vremuri la care regii și împărații de altă dată nici nu îndrăzneau să viseze. Ca să nu mai spun de părinții, bunicii sau străbunicii noștri!…

Și totuși,…

Ideea de a împărtăși cu tine azi câteva gânduri, în zi de duminică, mi-a venit în timp ce răsfoiam un catalog comercial, Sears and Roebuck din… 1.900.

Grafica de mai jos reprezintă coperta originală a catalogului, reprintată în 1.970. L-am găsit pe eBay la un preț nu cu mult mai mare decât cel cu care s-a vândut în ’70, adică $3,95. Are peste 700 pagini iar eu l-am cumpărat cu $25 (Bine, $19 am plătit doar transportul, dar asta nu se mai pune, nu-i așa?) 🙂

Sears and Roebuck catalog, reprinted in 1970

Puțină lume știe că înainte de a exista Amazon.com, a existat ceva adaptat vremurilor, cel puțin la fel de spectaculos și profitabil: catalogul Sears

Înființată ca o companie de poștă cu vânzare prin corespondență, la sfârșitul secolului 19, Sears, Roebuck and Company a devenit renumită în scurt timp în toată America (și mai apoi și în lume) prin cataloagele sale comerciale.

Deși voluminoase, acestea erau bine ilustrate și făceau publicitate la toate produsele existente în acea vreme pe piață: de la lenjerie de corp, la seturi complete de mobilier.

În preajma sărbătorilor de iarnă, familiile din toată țara se înconjurau de articole și cadouri cumpărate din ediția legendară de Crăciun intitulată sugestiv, „Book Wish”.

Coperta ediției de Crăciun al „celui mai favorit catalog din America”, WISH BOOK

Este destul de clar cred faptul că…

Oamenilor le-a plăcut să cumpere diverse lucruri și obiecte de când e lumea și pământul. Mai ales de când au apărut banii. Înainte făceau barter…

Priveam fascinat ca un copil paginile catalogului și mă minunam de modul atât de atent în care sunt scrise textele anunțurilor, de felul cum sunt alese imaginile, la grafică și la desene… Atât de bine alese și înserate în context…

Doar la J Peterman Catalog am mai regăsit atâta perfecțiune și profesionalism încât nu mă miră de ce și acum aceste cataloage sunt căutate, chiar reprezintă material de studiu în marile universități de marketing și advertising…

Chiar dacă nu în toate cazurile, dar în majoritatea însă oamenii erau mai manierați. Astăzi, dacă mergi la mall și „tragi cu urechea” la modul cum își comunică tinerii povestirile, vei observa că acele maniere de altădată s-au cam pierdut în cazul multora. Sau asta este ceea ce am observat eu!

Felul cum comunicăm astăzi s-a schimbat, poate nu cu totul în mai bine. Mă refer la faptul că modul în care se folosesc anumite cuvinte obișnuite în procesul de comunicare s-a schimbat….

Voi face un mic comentariu aici pentru că vreau să explic de ce cred eu că oamenii își comunică astăzi sentimentele, planurile de perspectivă și, mai ales dorințele, într-un mod mai puțin respectuos decât o făceau în urmă cu niște ani.

Și vremurile au evoluat și e clar, că și modul în care comunică oamenii s-a schimbat. Nu se mai comunică ca altădată. Deși avem aceleași 24h la dispoziție, precum aveam acum 200 de ani!

Dar astăzi în schimb ne confruntăm cu zeci de alte lucruri cărora trebuie să le facem față și pe care trebuie să le gestionăm cât mai atent. Pentru că multe dintre acestea sunt menite în a ne atrage atenția…

Facebook, Twitter și alte canale de social-media… Email-uri, televiziune, radio, mesaje de alertă venite de pe diferite alte device-uri (SMS, Instant Messenger) și, nu în ultimul rând soneria telefonului mobil…

Toate acestea sunt (nu doar par că sunt!) într-o competiție permanentă prin care doresc să ne atragă atenția. Doar pentru câteva secunde, ori „un minut-două”…

Din acest motiv, la sfârșitul zilei, când ajungem acasă ne simțim storși de vlagă și energie. Și spunem celui care ne așteaptă doar atât: „Sunt terminat!”

Am să închei totuși într-un mod mai optimist invitându-te să urmărești trei clipuri drăguțe cu imagini din Cataloagele Sears and Roebuck.
Va fi sper precum călătorie plăcută în timp! (Poate vei regăsi și o parte din jucăriile copilăriei tale, cine știe?) 🙂

Vizionare plăcută!

Comments

About the Author Adrian Iacob

Online Business & Marketing Sr. Consultant, Strategist

follow me on: