Ioan Cosmescu: Povestea Omului Care a Revolutionat Medicina

Cum a reușit un român în căutarea Visului American să învingă toate obstacolele prin invențiile sale care au revoluționat medicina

Imaginează-ți un băiat dintr-un sat românesc, fără resurse extraordinare, dar cu un vis mare și o determinare neegalată. Acesta este Ioan Cosmescu, omul care a din părinți de țărani a ajuns inventator și inovator medical, devenind o figură proeminentă în Statele Unite, dar păstrându-și permanent sufletul mereu acasă, în România. Povestea pe care o vei afla în continuare este una despre determinare, sacrificii, și visuri realizate în fața tuturor greutăților.

Drumul Către Visul American

Ioan Cosmescu s-a născut în Orăștioara de Jos, județul Hunedoara, într-o familie obișnuită. Tatăl lui era tâmplar și mai apoi gestionarul unei prăvălii, iar mama, contabilă. Pentru Ioan, copilăria a însemnat o combinație de muncă grea și visuri care, la acea vreme, păreau imposibile. Cu toate acestea, viața într-o Românie aflată sub regimul comunist nu a reușit să îi oprească ambiția.

Nu am visat să trăiesc în America când eram tânăr,” spune Ioan într-un interviu. „Dar odată ce am avut oportunitatea de a vizita Statele Unite în 1980, am învățat că pot să fac mult mai mult decât îmi permitea situația din România.

În 1983, Ioan a luat marea decizie: să se stabilească definitiv în Statele Unite. Cu ajutorul Ambasadei Americane, el a reușit să facă un pas istoric pentru viața sa și a familiei sale, mutându-se în Sedona, Arizona. Acolo, s-a angajat inițial ca inginer într-un spital local, într-o perioadă în care nu avea multe cunoștințe de limbă engleză, dar avea curajul și competențele tehnice care i-au permis să reușească.

Am învățat singur limba, la fel cum am învățat și meseria. M-am angajat într-un spital și le-am spus că într-un an voi fi cel mai bun inginer de acolo„, povestește Ioan cu un zâmbet încărcat de modestie. „Și am reușit, într-un an de zile mi-am angajat chiar propriul șef.

Ioan Cosmescu, românul care deține 150 de brevete de invenție în SUA, prezent la Pantheon Judo Stage 2024

Inovații Care au Schimbat Medicina Modernă

Dar Ioan nu s-a mulțumit doar cu a fi cel mai bun inginer dintr-un spital. Talentul său extraordinar în domeniul electronicii l-a propulsat către o carieră în care a reușit să transforme, realmente, medicina modernă. Specializat în designul de lasere, Ioan a devenit cunoscut pentru invențiile sale menite să ajute chirurgii în timpul operațiilor complexe. Printre cele mai importante contribuții se numără un sistem de filtrare a noxelor produse în sălile de operații, invenție care a dus la schimbări de reglementări într-o mare parte din Europa și Statele Unite.

Cu determinare și multă răbdare, Ioan a dezvoltat mai multe prototipuri și a colaborat direct cu chirurgi de renume pentru a rezolva probleme pe care nimeni altcineva nu le putea rezolva. „Inspirația vine din identificarea problemelor și gândirea la soluții practice,” afirmă Ioan. „Am rezolvat niște probleme în laparoscopie care păreau imposibil de rezolvat la acea vreme. Astfel, am câștigat respectul celor mai buni chirurgi din lume.

Printre invențiile sale se numără și dispozitive pentru proceduri laparoscopice, folosite astăzi în sălile de operații din toată lumea. Prin inovațiile sale, Ioan Cosmescu a reușit să învingă orice obstacol, inclusiv pe cele impuse de scepticismul inițial al industriei medicale. „La început, nimeni nu credea în invențiile mele. Am muncit și am perfecționat aceste dispozitive, înfruntând provocările tehnice și neîncrederea.

Ca să ating succesul la nivel mondial, am muncit până când șeful mi-a devenit angajat!” – Ioan Cosmescu

Viața în Sedona – O Oază de Liniște

Când nu este ocupat cu proiectele sale medicale, inginerul Ioan Cosmescu se retrage în locuința sa impresionantă din Sedona, Arizona. Casa, un adevărat muzeu cu picturi, candelabre austriece, și obiecte de artă din perioada Renașterii, reflectă pasiunea sa pentru frumusețe și pentru obiecte de colecție. Totuși, în spatele acestei opulențe stă perseveranța unui om care și-a construit casa cu propriile mâini, atunci când nimeni altcineva nu ar fi acceptat să o facă.

Ioan povestește cum a proiectat și construit o cascadă și un lac artificial în grădina sa, iar astăzi petrece mult timp în această oază de liniște alături de soția sa, Elena. „Casa din Sedona este sufletul meu,” spune Ioan. „Am vrut să fie ceva unic, un loc unde să mă pot conecta cu natura și să am liniștea necesară pentru a gândi la viitoarele invenții.

Această casă, proiectată cu grijă la detalii și umplută cu obiecte de colecție de neprețuit, a fost mobilată încă înainte de a fi terminată construcția. Ioan și-a adus mobilea din Franța și a cumpărat multe dintre obiectele de artă la licitații internaționale, inclusiv un tablou semnat Rubens și o lampă originală Tiffany. „Totul este unic, totul are o poveste,” spune el, cu o modestie care înmoaie măreția operei sale.

Cum arată casa din Sedona, Arizona a inventatorului român care a revoluționat medicina

Modestia în Fața Succesului

Deși a realizat mult mai mult decât majoritatea oamenilor ar putea spera vreodată, Ioan rămâne un om modest. „Niciodată nu m-am considerat superior altora,” spune el. „Am lucrat cot la cot cu toți cei pe care i-am angajat și am învățat că succesul vine în primul rând din muncă, nu din talentul nativ.”

Aceasta este și filosofia pe care a îmbărțășit-o cu echipa sa din compania pe care a fondat-o, unde angajații săi sunt tratați ca membri ai familiei. Carmen Mădălina, o româncă ce lucrează de 13 ani în companie, spune despre Ioan: „Este un șef intimidant câteodată, dar știe să aprecieze angajații. Venim cu plăcere la muncă pentru că știm că ceea ce facem aici ajută la salvarea de vieți.”

Aceasta modestie este probabil ceea ce împreună cu pasiunea pentru inovație l-a făcut pe Ioan Cosmescu să fie recunoscut și premiat la nivel internațional, fiind inclus în Who’s Who între cei mai importanți oameni din lume și câștigând titlul de „Inventatorul Anului” în biotehnologie.

Provocările și Recompensele Vieții în Străinătate

Decizia de a se muta în America nu a fost ușoară pentru Ioan și soția sa Elena. La acea vreme, își lăsau în urmă prietenii, familia și tot ceea ce cunoscuseră vreodată. Dar în ciuda greutăților inițiale – inclusiv sărăcia cu care s-au confruntat în primele luni – ambii au demonstrat o reziliență extraordinară. „Am venit aici în 1983, iar în câteva luni deja întram într-o casă nouă. A fost greu, dar niciodată nu ne-am îndoit de decizia luată,” mărturisește Elena.

Pentru Ioan, mutarea în America a însemnat o nouă viață plină de oportunități, dar legăturile cu țara natală au rămas intacte. De fiecare dată când are ocazia, se întoarce în România pentru a vizita locurile copilăriei sale și mormintele părinților. „România este în continuare acasă pentru mine, în ciuda tuturor anilor petrecuți aici,” spune el cu o emoție sinceră.

Lecții de Viață pentru Antreprenorii de Pretutindeni

Pentru cei care visează la „Visul American” sau la o viață de succes, povestea lui Ioan Cosmescu este o sursă de inspirație. Nu doar că demonstrează că este posibil să pornești de la zero și să ajungi să schimbi lumea, dar și că succesul nu vine fără efort, sacrificii și momente dificile. Ioan ne arată că, indiferent de obstacole, cu perseverență și răbdare, orice vis poate fi realizat.

Prin exemplul său, Ioan învață că modestia, perseverența și răbdarea sunt cheile succesului. „Nu contează cât de departe ajungi; contează să rămâi ancorat în realitate și să fii dispus să muncești pentru visurile tale,” spune el.

În final, Ioan Cosmescu rămâne un exemplu al faptului că adevăratul succes nu este despre bani sau faima, ci despre contribuția adusă societății, despre impactul asupra vieții altor oameni și despre a nu uita niciodată de unde ai plecat.

P.S. Te-a inspirat povestea de succes a lui Ioan Cosmescu? Împărtășește-mi părerile tale și spune-mi dacă până acum ai avut un vis pe care l-ai abandonat? De ce?… Poate că ar fi momentul să încerci să te gândești din nou la el. Lasa-mi un comentariu mai jos!

Mulțumesc!

BIBLIOGRAFIE

Sursele de informare în scrierea acestui articol au fost:
– Arhiva emisiunii ”Visul românesc – Succes american, cu Mădălina Bălan” – transmisă pe Antena PLAY
– I.C. Medical – Inside the mind of an inventor – IC Medical – Global Leaders in Surgical Smoke Evacuation Technology
– JUSTITIA Patens – Patents by Inventor Ioan Cosmescu
– Glasul Hunedoarei, https://glasul-hd.ro/inventatorul-ioan-cosmescu-cetatean-de-onoare-al-municipiului-deva/
– Newsweek.ro: Top 100 Români de Pretudindeni – Inventatorul român care a revoluționat chirurgia cu laser
– Site-ul Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR)

Anastasia Soare, Regina Sprâncenelor: „Iubesc ceea ce fac!”

Anastasia Soare: Povestea româncei din Beverly Hills intrată în topul Forbes cu o avere de 1,2 miliarde de dolari

Anastasia Soare, supranumită astăzi „Regina Sprâncenelor”, este o româncă din Constanța care s-a mutat la Los Angeles în 1989. La scurt timp după ce a ajuns acolo și-a dat seama că femeile nu acordă atenție felului aspectului sprancenelor și a simțit că poate face ceva în direcția asta. Și-a fondat o companie care a evoluat în 30 de ani de la un salon de frumusețe închiriat la o rețea mondială, precum și la o linie de cosmetice distribuite în peste 3.000 de magazine.

Revenită în țară pentru a deschide un nou salon, Anastasia Soare a fost invitata Andreei Esca, la emisiunea „La Radio… cu Andreea Esca!” pentru un interviu în exclusivitate! La rândul ei o la fel de bună profesionistă, Andreea Esca a reușit să facă în cele 90 de min. un adevăral regal. Cu surprize inedite și lecții de viață și de afaceri!

Trebuie să spun că, dintre toate femeile pe care le-am cunoscut sau despre care am citit, mi-ar fi greu să găsesc pe cineva care este mai determinat, mai tenace, cu mai mult spirit antreprenorial, care muncește din greu în fiecare zi, cu mai multa atenție la detalii, pentru a face lucrurile bine decât Anastasia.

O cunosc de peste 20 de ani și, încă de prima data de când am avut-o invitata în show-ul meu, mi-am dat seama că este o femeie cu o viziune clară nu doar despre cine este, dar și despre cine poate deveni”, a spus celebra realizatoare TV, Oprah Winfrey, într-o intervenție telefonică în direct.​​

Anastasia, sunt atât de mândră de tine! Ești minunată, ești mereu pe drumuri, călătorești, dar de data asta este vorba despre România și știu cât de mult înseamnă asta pentru tine.

Nu-mi vine să cred că visul vieții tale se îndeplinește în sfârșit în țara ta, în magazinele Sephora, și sunt foarte mândră de tine. Ești o inspirație pentru toți cei din jurul tău și vreau să te felicit și să-ți spun că te iubesc. Abia aștept să te văd într-o zi când vei reveni din turneul tău mondial. Îmi e dor de prietena mea, te iubesc!”, a spus Kris Jenner, devenită faimoasă în întreaga lume după ce a apărut în serialul de televiziune ”Keeping Up with the Kardashians”​​

Iată doar două idei pe care le-am extras din interviul cu Anastasia Soare, interviu pe care îl puteți urmări integral, mai jos. Chiar îl recomand cu tărie! Garantez că vor fi 90 de minute investite cu folos ce nu vor plictisi deloc!

1. Golden Ratio. În scoală, Anastasia a aflat de la profesorul de artă pentru prima dată de Golden Ratio, un termen cunoscut și ca “numărul de aur” – o proporție geometrică, descoperită de Euclid cu mai bine de 2000 de ani în urmă. Este notat cu litera τ (de la grecescul τομη, care înseamnă „tăietură“) sau, mai frecvent, cu φ (phi, de la numele sculptorului grec Phidias), despre care istoricii artei spun că l-ar fi folosit frecvent în sculpturile sale.

2. Importanța sprâncenelor pentru look-ul unei femei. „In 1997, am decis să deschid un salon în Beverly Hills. În acel moment nu existau produse pentru sprâncene, așa că am dezvoltat o linie specială. În 1999, le-am lansat în salon, iar în 2000, în 20 de magazine Nordstrom. Am avut nevoie de aproximativ zece ani pentru a convinge toată țara  că sprâncenele sunt extrem de importante pentru look-ul unei femei.

Marte si Venus se indragostesc si au succes in Romania

In rolurile principale: Dr. Radu Zernoveanu (MARTE) si Dr. Lavinia Zernoveanu (VENUS) – singurii antreprenori români deţinători ai francizei “Marte şi Venus”

Cu siguranţă că, dacă până în urmă cu câteva luni seria de carti scrise de Dr. John Gray, „Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus”, iţi … suna mai puţin familiar, cel puţin acum cred, că nu mai este aşa…. In pregătirea conferinţei extraordinare pe care Dr. John Gray o va susţine la Bucureşti, am mai scris şi am mai publicat cateva articole si video, dar cu siguranţă că ai mai văzut reclama la tv sau pe Facebook.

Celebra metafora a psihologului american Dr. John Gray, „Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus” – a facut istorie in toata lumea si a schimbat viata multor cupluri prin teoria si, mai ales, prin aplicatiile ce decurg din ea. Intelegerea diferentelor dintre sexe si acceptarea lor sunt conditii esentiale pentru o convietuire armonioasa in cuplu.

Faptul ca femeile si barbatii sunt diferiti e evident… in dormitor. In afara lui insa, avem tendinta sa consideram ca celalalt e ca noi si, prin urmare, ar trebui sa simta, sa judece, sa actioneze si sa reactioneze asa cum am face-o noi. Si pentru ca, de cele mai multe ori, asta nu se intampla, avem tendinta de a-l judeca, a combate si a corecta, iar de aici pana la declansarea unui conflict e mai putin de un pas. Iar conflictele duc la acumularea de resentimente care, incet, dar sigur, erodeaza iubirea ce parea odata eterna!  Continuă lectura „Marte si Venus se indragostesc si au succes in Romania”

3 Povesti de succes cu antreprenori romani high-class de peste ocean!

 Bun gasit!

Pentru ca multa lume ma intreaba ce fel de site este acesta si care este rostul lui o sa incerc sa fac o scurta prezentare. Siteul acesta porneste de la un adevar simplu si usor de demonstrat: fiecare copil se naste bogat; fiecare copil se naste pentru succes! Concluzia: fiecare individ este nascut ca sa aiba SUCCES! Iar antreprenoriatul este zona cea mai fertila in care fiecare individ isi poate demonstra intai siesi, apoi celorlalti ca poate fi cel mai bun, cel mai de succes, fara un sef care sa ii puna targete lunare si sa ii sufle in ceafa, fara amenintari de genul „Nu-ti convine, sunt alti 10 care asteapta sa iti ia locul!” si multe de acest fel. Antreprenoriatul, ca si succesul de altfel, reprezinta o alegere si nu o obligatie. Punct!  Continuă lectura „3 Povesti de succes cu antreprenori romani high-class de peste ocean!”

Poti fi TU viitoarea poveste de SUCCES! Precum Nik Halik! – interviu video

     Nici macar o luna nu a trecut de la seminarul lui Nik Halik, seminar in care Nik radea in timp ce ne citea obiectivele, dintre care 8 din 10 erau deja indeplinite, iar cele 2 ramase sunt sa isi faca o casa in spatiu si sa calce pe Luna si inca imi suna in minte indemnurile lui:

  “Sa nu cadeti niciodata in capcana pe care v-o intinde sistemul! Sa nu cresteteti niciodata!!! Sistemul nu face decat sa creasca oi, care sa plateasca taxe, sa iasa la pensie si sa moara la cel mult 10 ani dupa pensionare.”

    “Nu renuntati niciodata la visurile voastre. Pentru ca in acea clipa incepeti sa muriti! 

  Priviti in jurul vostru! Oamenii mor la 20 de ani si sunt Continuă lectura „Poti fi TU viitoarea poveste de SUCCES! Precum Nik Halik! – interviu video”

Adevarata Poveste A Lui ARNOLD SCHWARZENNEGER

Povestea De Succes A  Unui Mare Campion Povestita De Insusi … ARNOLD SCHWARZENNEGER

Am stiut ca sunt un campion de-acum saizeci de ani in urma. Am stiut ca sunt destinat pentru lucruri marete. Unii oameni cvor spune ca acest mod de gandire este totall lipsit de modestie. Sunt de acord! „Modestie” este un cuvant care nu ma caracterizeaza – si sper ca nici nu o va face vreodata!” ~ Arnold Schwarzenneger , (30 iulie 1947 – …)



Va place Arnold Schwartzeneger? Si mi-e mi-a placut,! Si-mi place!
Si in ciuda faptului ca unii il iubesc, iar altii il urasc, Arnold Schwarzenneger  este un exemplu fantastic de vointa si capacitate organizare in ceea ce priveste planificarea obiectivelor. Din moment ce ii afli povestea, nu ai cum sa nu il admiri pentru perseverenta si darzenia de care a dat dovada in indeplinirea obiectivelor pe care si le-a propus.

Dupa cum povesteste Kurt Marnul, primul antrenor al lui Arnold, „Am antrenat mii de femei si barbati, dar nici unul nu a fost atat de ambitios ca el. Era simpatic si sociabil, facea deseori glume cu colegii,
Continuă lectura „Adevarata Poveste A Lui ARNOLD SCHWARZENNEGER”

Exit mobile version